marți, 27 noiembrie 2007
Dinu Patriciu, Gigi Becali si Ion Tiriac, pe primele locuri in Top 300 Capital
Dinu Patriciu a urcat pe prima pozitie in Top 300 al celor mai bogati romani, publicat de revista "Capital", cu o avere de 3,1-3,3 miliarde dolari, fiind urmat de Gigi Becali (2,8-3 miliarde dolari) si Ion Tiriac, cu o avere estimata la 2,2-2,4 miliarde dolari.
Patriciu ocupase in editia anterioara a topului locul al optulea, cu o avere cuprinsa intre 550 si 600 milioane dolari, Becali era pe locul al treilea, cu 900-950 milioane dolari, in timp ce Tiriac se plasa pe pozitia a doua, cu 1,2-1,5 miliarde dolari.
Locul al patrulea in acest an este ocupat de Sorin Ovidiu Vantu (2,1-2,3 miliarde dolari), care si-a pastrat pozitia din 2006, cand avea insa o avere estimata la 850-900 milioane dolari.
Pe locul al cincilea se situeaza fratii Micula (1,9-2,1 miliarde dolari), care au urcat o pozitie, cand figurau in top cu o avere estimata la 750-770 milioane dolari.
Locul 6, in coborare cu o treapta, revine familiei Paunescu, cu 1,6-1,8 miliarde dolari, valoare dubla fata de anul trecut.
Primul in topul din 2006, cu o avere estimata la 1,3-1,6 miliarde dolari, Iosif Constantin Dragan, a coborat pe 7, cu 1,5-1,6 miliarde dolari.
Pe locul 8 in acest an s-a plasat Ioan Niculae, cu o avere estimata la 1,4-1,6 miliarde dolari, el fiind urmat de Zoltan Teszari, cu 1,2 miliarde dolari.
Pe locul 10 in top figureaza, cu o pozitie in coborare fata de anul trecut, familia Voiculescu, cu o avere estimata la 0,9-1 miliard dolari.
Averile celor mai bogati 300 romani insumeaza 33 miliarde de dolari, cu 50% mai mult comparativ cu anul trecut. Primii zece clasati detin averi care totalizeaza 18 miliarde de dolari, valoare ce depaseste suma cumulata pentru ceilalti 290 prezenti in top.
Capitala are cei mai multi reprezentanti in top (121), cinci dintre acestia avand averi de peste un miliard de dolari.
Averile ai fost calculate pornind de la datele de bilant pentru 2006 ale firmelor controlate, insa autorii topului au tinut cont si de evolutia afacerilor in acest an, precum si de tranzactiile incheiate. La realizarea topului s-a apelat la metodologia sumara utilizata de firmele de specialitate in evaluarea companiilor.
De asemenea, pentru unele business-uri, a fost luata in calcul si valoarea activelor aflate in patrimoniu. Datoriile scadente au fost contabilizate, insa obligatiile curente sau cele reesalonate nu au fost scazute din valoarea afacerii.
Piata imobiliara a fost motorul cresterii majoritatii averilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu